Încearcă       
  Hei, a trecut ceva vreme de când nu am mai postat...mulți cred că a-ți uitat de blogul nostru! Ne pare rău că s-a întâmplat așa dar am fost foarte ocupate. Ei bine acum suntem în cea mai buna formă și suntem gata să vă oferim și alte sfaturi...Vă vom vorbi despre "Ceea ce vă doriți voi și despre talente ascunse!". Nu vi s-a întâmplat niciodată să vă doriții să faceți ceva anume? Mie una da, de mică visam să cânt la un instrument muzical, bine înteles prima oară am visat că o sa fie pianul acel instrument însă în urmă cu 3 ani am descoperit că nu iubeam pianul ci chitara,i-am bătut pe ai mei la cap să îmi cumpere o chitară apoi am ajuns să iau lecții, sincer credeți-mă, iubesc instrumentul asta dar am avut si ambiție. Ceea ce vreau sa vă spun este că trebuie să încercați să faceți ceea ce vă doriți, la început v-a fi greu...dar rezultatele vor fi incredibile.Unii poate visați să ajungeți dansatori,doctori,avocați,actori,scriitori etc. Nu vă fie teama să vă aratați talentul, nu vă temeți să încercați, face-ți ceea ce vă place, ceea ce vă doriți. Câteodată teama e mai mare decât dorința de a face ceva...opriți asta! Nu lasați teama să pună stăpânire pe voi! Mai știți când ereați mici și vă era teamă de întuneric? Exact aceeași teama e și în cazul de fata,de întuneric tot nu a-ți scăpat mereu v-a fi întuneric,nu? Și v-ați obișnuit cu asta, ei bine încerca-ți să vă obișnuiți și cu noul accepta-ți orice provocare nouă! Eu una vreau să sar cu parașuta, am nevoie să simt adrenalina,crede-ți-mă morr de frica dar intr-o zi cand o sa am ocazia o sa fac asta! Exact asta trebuie să faceti și voi [nu să sariți cu parașuta, bine inteles doar daca va doriti asta:))] ,să încercați,să încercați și iar să încercați! Fi-ți bărbați ce naiba:))!

[P.S: Când vi se oferă o șansă la adrenalină nu o refuzați decât dacă suferiți cu inima:))] Vă iubim și sper că citiți în continuare blogul nostru:*

Un inger pazitor!;x

Ceva cald, ceva dulce, ceva ce imi alinta sufletul de cate ori vorbesc cu "el"..cineva care ma iubeste pe ascuns, o persoana buna ce imi vrea binele ma sfatuieste , ma protejeaza... ma invaluie cu sufletul lui cald si omenesc a unui  inger pazitor trimis de "BUNUL DUMNEZEU"... e un Prieten adevarat!
Un Inger , un inger mic, cu aripile cusute  in momente , incredere, nadejde si iubire , care imi sta pe umar si imi sopteste uneori "Aici sunt, nu te las , amandoi ,impreuna trecem peste" . O faptura  cu o semnificatie enorma in viata mea, care fara ia , nu as putea trece peste obstacolele vieti! 

Ii iubesc personalitatea, ii iubesc umorul... iubesc tot ce face parte din el !
Iti multumesc pentru ca imi esti prieten!:*[Te iubesc!]
   P.S :   Acesta postare este adresata tuturor prietenilor adevarati!:), 

        Am observat un lucru important, nu acordam foarte multa importanta CANCERULUI, cand auzim ca cineva are cancer zicem ceva gen:"Aaaa posibil o sa moara!". De ce trebuie sa gandim asa, mi se pare o absurzitate sa gandesti negativ... chiar si atunci cand ti se intampla tie tot negativ gandesti? Nu va inteleg pur si simplu, nu mai inteleg nimic in lumea asta! Cancerul se poate vindeca dar doar cu ajutorul nostru ,trebuie sa fim puternicii ,sa luptam, sa incercam sa vedem viata cat de roz se poate sa spunem:"Da pot sa lupt,voi trece cu bine si peste asta!"

       Acum doua zile am intrebat o doamna care a suferit de cancer la san cum a reusit sa scape... stiti ce mi-a raspuns? "Cu ajutorul lui Dumnezeu si cu puterile pe care le-am avut!" O respect din toata inima pe acea doamna fiind ca a fost puternica si ca a reusit sa treaca peste!  Am mai intreabat o alta doamna care sufera de cancer la stomac:"Credeti ca veti reusi sa treceti peste?" si a raspuns cu lacrimi in ochii:"Mami eu nu cred ca voi reusi, dar totusi sper!"pur si simplu mi-au data lacrimile auzind-o. Trebuie sa incercam sa fim puternici in orice problema si cancerul e o mare problema, nu incetati sa sperati,sa credeti,sa fiti puternici!

       Nu va lasati doborati de greutatile vietii incercati sa luptati, VIATA E ROZ!!!!!!

Primul an de liceu!

   Cred ca lucrurile pe care o sa vi le spun acum trebuiau spuse la inceputul verii, dar abia acum am realizat si eu asta.
    Nu pot sa cred ca am reusit sa trecem cu bine peste primul an de liceu, a trecut foarte repede, poate prea repede. Se spune ca anii de liceu sunt cei mai frumosi, iar eu am vazut asta chiar din primul an. Prima zi a fost tensionata si plina de suspans, asta era, un nou inceput, incepeam o noua viiata. A doua zi am facut cunostinta cu noii colegi, cu noii profesori... a fost cam greu sa ne acomodam, insa am reusit. Ne-am apropiat foarte mult si ne-am descoperit calitatiile si defectele, am invatat sa lucram impreuna ca o familie.
    Eram boboci, iar acum dupa un singur an ii cunoastem pe toti. Au fost si zile negre dar soarele prieteniei noastre le-a alungat. Acum realizez ca dupa un singur an am reusit sa inteleg  si sa fac atat de multe, ce diferit imi pare acum liceul fata de prima zi, e total schimbat. Insa nu cred ca s-a schimbat el ci eu…!
     Ma simteam ca un boboc de clasa "I" dornic sa intru in clasa incercand sa explorez necunoscutul. Am fost boboc, iar acum s-a terminat, dar in sufletul meu primul an v-a ocupa locul de onoare.
       Sfat pentru boboci:"Nu va lasati intimidati de necunoscut, incercati sa-l explorati, va spunem din experienta, in spatele necunoscutului se afla un curcubeu.

"[P.S. incercati sa va dati bine pe langa profesori, o sa aveti mai mult noroc asa:)) :))]"

Simturii

      Ma simt innorata, ma simt vinovata, ma simt…si din nou ma simt, inbuimacita in fire groase aspre de lana. Lana cenusie, mirositoare, care imi patrunde corpul intr-un mod infricosator,  ma inspaimanta si ma indeparteaza cu totul de  gandurile mele , cu totul naturale. Si tot vreau sa fug, sa simt un altceva, mai delicat, mai fin,  sa ma invaluie usor in vise mari  , stralucitor de vesele, cu zambete  si  clopotei … Mirosul ingrozitor, duhnit, ma infioara  si nu ma lasa..nu ma lasa sa plec...

   Si de odata strig tare! Si imi zic! Vreau sa simt! Sa simt ceva , adevarat , sa ma invalui in simturi , vise si placere…Ma ridic cu un strigat, asemanator unui lup in pericol,  ma dezvalui de lana aspra, mirositoare…si plec…!

Plec, strabat paduri , ape,munti,mari ,oceane…apoi de odata” ma simt”, simt ca traiesc ,traiesc  adevarat, ceva ma cheama, insistand a dezvalui , caut si tot caut.  

   Simtind briza care apropindu-se  in ce ,in ce mai repede de mine,simt ca ma doboara. Cad ,si nu simt,  durere ,nimic, puf inblanzit de fluturi colorati ,care ma  transforma intr-un con , simt a ma transforma  in ceva neadevarat credintelor mele. Simt , si tot simt, a ma cuprinde un mascul inferior mie, ma cuprinde cu ale sale brate,  ma zbuciuma pentru  o farama de minut , ma zboara ,dezvelindu-mi conul, care ma cuprindea de la crestetul capului pana la pielea moarta de pe talpile mele ingetate . Ma dezveleste usor, firav, ma simt o printesa ,o printesa mica, dar  intr-o esenta mare de viata , esenta simtului meu de feminitate care e dulce, al naibi de dulce , o simt chiar si in locurile care inainte imi erau penetrabile mie, mintii mele,criminal de negativiste, acum ma transform , ma atasez mintii  si rasismului inexistent.

    Ma simt puternica ,sensibila, un nou nascuta. Ceva ma cuprinde pe la partea  inexistenta celor  din fata mea , simt adanc o durere care ma cuprinte tare, ca un virus adanc ,apoi imi cresc doua perechi mari fine si transparente de un roz fermecator , de aripi ... incerc si zbor .Matasea care o duc  in spate  ma zboara , catre tinutul viselor, ma zboara sus ,foarte sus , in tacearea mea, ma las dusa, catre tinutul unde visele si matasea sunt  fermecatoare simturilor mele feminine .

Chemarea!

E vara si e cald! ma simt molesita si infierbantata..infierbantata datorita consolidari unui anotimp 'vara' si 'sorelui'..care imi moleseste tot corpul, si ma poarta usor, spre o cadere cat mai lina spre patul cel ca un puf , un puf mole, extrem de moale, ma simt in paradis , vara ma arunca fara mila spre perna fara culoare aruncata in varful micului meu puf..care ma face sa ma simt, mai sus de un paradis...ma simt invelita in improfunzime de rafinamentul micului meu puf , care ma face sa mor doar pentru cateva momente incantatoare , care imi zic sa nu plec , sa raman , sa simt profunzimea micului puf, dar eu zic nu!, un simplu 'nu' care face sa imi dispara molesala care imi provoaca turbulente adormitoare , dar eu tot nu zic! ma ridic usor, dar nu pot , micul trup mi se indoaie ,  il imping numai cu gandul, si reusesc, ma indrept spre pragul usi, pragul spre chemarea mea, ma chiama neancetat un miros, o briza ma cuprinde deodata, ma inveleste in toata splendoarea ei, apoi ma zboara doi pasi mici de zeitate , care ma face sa ma simt ca un mic inger care nu stie ce  e, incerc , ma zbat in a mea involbura a ma trezi, dar nu pot,..visul ma cuprinde  si ma indeamna sa caut golul din mine.

cobor scarile , domol  si incerc a ma  deplasa dintr-un loc in altul prin mici salturi, care ma ajuta sa imi revin putin cate putin, simtind nisipul cel zdrenturos care imi deschide usor foarte usor geana cu geana, apoi ochii mei cei mari, speriati , imbinati cu profunzimea albastrului care este asemanator cu cerul , ma cuprinde o durere , ios de cele doua zatori , apoi ma cuprinde pe o panta foarte fina , intampinand o mica deschizatura , acolo petrecandu-se o multime de zgomote si un mic varteji care cere o finete de mangaiere, si un mic dar.Ma uit in jurul meu , simt miros roditor ajuns deja la maturizare, si imi chiama mica zeitate care ma inveleste cu dureri care imi zic sa actionez in graba. Imi zaresc ochii o mica parte de pamant , un colt din minunata natura , oprit numai pentru mine , un dar special , un ritual, al vieti. Ma intrept spre micul locsor pregatit pentru mine, cu cat ma apropi , cat mai mult simt..dureri mai insistente, apoi amortesc si nu imi revin, briza care parunde cele 10.000 de fire verzui, care ma face sa amortesc din acest locsor incantator, apoi zaresc in zare o mica culoare insistenta care , ma face sa am palpitati, ma face sa nu fiu eu , ma face sa ma transform ... sa ma cobor la cele 10.000 de fire care sunt asaltate de briza, care nu inceteaza de a ma face sa ma simt o mica zeitate, ma ridic, apoi cu cele doua membre inferioare lovite de caldura cea molesitoare , ma ridic, si nu incetez sa ajung , actionez mai repede, la rodul cel lipsa, golul ce ma tot vantura . fac ultimul pas, mirata , infricosata, si dispusa sa cuget oricarui pericol, pun mana pe mica rodie, moale zemoasa, si rosie , trag infometata si strang cu cele 10 betisoare de oase , si zdobesc rodul, rosia zdrobita , patandu-mi mica finete  de piele ,  relizand un dezastru minor asupra panzei care imi acopera  micile daruri, cele 2 membre superioare , acoperite cu culoarea cea zemoasa si rosie , nu inceteaza si mai apuca inca un rod , un alt rod, numit'rosie' , o cuprind usor , cat mai usor o prind de mica codita, verde si uscata, o cuprind cat mai mult, cu o finete coplesitoare si o zmulg, o aveam , in cele doua membre, cele 10 crengute o simteau, , era asa moale, eram fermecata de culoarea sa vie, foarte vie, un rosu mai frumos ca sangele, era asa moale si asa grea..pentru o rodie , era un mic puf rosu greu si zemos, am ridicat-o la cele doua parti carnoase , deschizand , apoi zarind niste micute perle stralucitoare  deschizandu-se si simtind gustul micutei rodi, cele doua perle, strabatand rodia, rezultant apoi la imprastierea rodiei zemoase ,pe minunata feminitate apoi pana la cele 2 daruri ,cuprinzandu-le pana la micile bobite de mazare, semanand cu sange ,care tot ..si cat mai jos..coboara pana pe panta , oprindu-se in mica deshizatura. Gust de rafinatate de rosie, miros de leguma coapta ,cu caracteristic   40% a mieri si  a zaharului cuprinzand , si indepartant micul gol, care amaruia golul unui inger, aripile!

IuBiTi-Va PaRiNti !!!

    Un mesaj foarte important. Multi nu va respectati  parintii, de ce?? asta e o intrebare buna.

Va spun eu raspunsul pentru ca voi nu va ganditi ca intr-o zi nu o sa ii mai aveti.

Si nici nu va dati seama ca accea zi poate veni cand nu va asteptati. Chiar daca va ma certati, va impacati totusi ei sunt cei care ti-au dat viata, incearca sa te gandesti la asta, incerca sa te pui in situatia copiilor care si-au pierdut parintii. Gandeste-te merita o cearta cu parinti... ca a doua zi sa nu-i mai ai. Eu am incercat sa ma pun in situatia unui copil fara parinti....credeti-ma ca am inceput sa plang...de ce??? pt ca e greu ,te maturizezi mult prea repede... uiti ca mai esti copil ,inca de la o varsta frageda,incerci sa muncesti sa strangi un ban sa poti manca si tu ceva, asa cand traia mama si tata ei erau cei care faceau treburile casei, ei aduceau bani in casa, singurele tale ocupatii erau joaca si scoala. Deci prin acest mesaj va rog nu va urati parinti cand va cearta,inceracti sa nu aveti ganduri negre cu privire la ei, bucurati-va de ei cat mai puteti pentru ca nu stiti cand Dumnezeu, cel care vi i-a dat, ii v-a lua inapoi.

     P.S: Sper ca mesajul nostru sa va fi deschis ochii spre lumina...iar celor care au trecut prin asa ceva...ridicati-va de jos priviti in sus si pasiti cu pasi mari drept inainte, pentru ca Cel de sus nu v-a uita de voi!