Primul an de liceu!

   Cred ca lucrurile pe care o sa vi le spun acum trebuiau spuse la inceputul verii, dar abia acum am realizat si eu asta.
    Nu pot sa cred ca am reusit sa trecem cu bine peste primul an de liceu, a trecut foarte repede, poate prea repede. Se spune ca anii de liceu sunt cei mai frumosi, iar eu am vazut asta chiar din primul an. Prima zi a fost tensionata si plina de suspans, asta era, un nou inceput, incepeam o noua viiata. A doua zi am facut cunostinta cu noii colegi, cu noii profesori... a fost cam greu sa ne acomodam, insa am reusit. Ne-am apropiat foarte mult si ne-am descoperit calitatiile si defectele, am invatat sa lucram impreuna ca o familie.
    Eram boboci, iar acum dupa un singur an ii cunoastem pe toti. Au fost si zile negre dar soarele prieteniei noastre le-a alungat. Acum realizez ca dupa un singur an am reusit sa inteleg  si sa fac atat de multe, ce diferit imi pare acum liceul fata de prima zi, e total schimbat. Insa nu cred ca s-a schimbat el ci eu…!
     Ma simteam ca un boboc de clasa "I" dornic sa intru in clasa incercand sa explorez necunoscutul. Am fost boboc, iar acum s-a terminat, dar in sufletul meu primul an v-a ocupa locul de onoare.
       Sfat pentru boboci:"Nu va lasati intimidati de necunoscut, incercati sa-l explorati, va spunem din experienta, in spatele necunoscutului se afla un curcubeu.

"[P.S. incercati sa va dati bine pe langa profesori, o sa aveti mai mult noroc asa:)) :))]"

Simturii

      Ma simt innorata, ma simt vinovata, ma simt…si din nou ma simt, inbuimacita in fire groase aspre de lana. Lana cenusie, mirositoare, care imi patrunde corpul intr-un mod infricosator,  ma inspaimanta si ma indeparteaza cu totul de  gandurile mele , cu totul naturale. Si tot vreau sa fug, sa simt un altceva, mai delicat, mai fin,  sa ma invaluie usor in vise mari  , stralucitor de vesele, cu zambete  si  clopotei … Mirosul ingrozitor, duhnit, ma infioara  si nu ma lasa..nu ma lasa sa plec...

   Si de odata strig tare! Si imi zic! Vreau sa simt! Sa simt ceva , adevarat , sa ma invalui in simturi , vise si placere…Ma ridic cu un strigat, asemanator unui lup in pericol,  ma dezvalui de lana aspra, mirositoare…si plec…!

Plec, strabat paduri , ape,munti,mari ,oceane…apoi de odata” ma simt”, simt ca traiesc ,traiesc  adevarat, ceva ma cheama, insistand a dezvalui , caut si tot caut.  

   Simtind briza care apropindu-se  in ce ,in ce mai repede de mine,simt ca ma doboara. Cad ,si nu simt,  durere ,nimic, puf inblanzit de fluturi colorati ,care ma  transforma intr-un con , simt a ma transforma  in ceva neadevarat credintelor mele. Simt , si tot simt, a ma cuprinde un mascul inferior mie, ma cuprinde cu ale sale brate,  ma zbuciuma pentru  o farama de minut , ma zboara ,dezvelindu-mi conul, care ma cuprindea de la crestetul capului pana la pielea moarta de pe talpile mele ingetate . Ma dezveleste usor, firav, ma simt o printesa ,o printesa mica, dar  intr-o esenta mare de viata , esenta simtului meu de feminitate care e dulce, al naibi de dulce , o simt chiar si in locurile care inainte imi erau penetrabile mie, mintii mele,criminal de negativiste, acum ma transform , ma atasez mintii  si rasismului inexistent.

    Ma simt puternica ,sensibila, un nou nascuta. Ceva ma cuprinde pe la partea  inexistenta celor  din fata mea , simt adanc o durere care ma cuprinte tare, ca un virus adanc ,apoi imi cresc doua perechi mari fine si transparente de un roz fermecator , de aripi ... incerc si zbor .Matasea care o duc  in spate  ma zboara , catre tinutul viselor, ma zboara sus ,foarte sus , in tacearea mea, ma las dusa, catre tinutul unde visele si matasea sunt  fermecatoare simturilor mele feminine .